De ce sunt mică şi neajutorată? Unde sunt dusă? E foarte tânără mama… Ce frumoasă era. Se pare că de pe tavă am ales cheile. Trebuie să recunosc că mare inspiraţie am avut. Mă simţeam oarecum moale, naivă, oarecum prostuţă. Râdeam la orice om care se ascundea după o palmă dar care mereu revenea parcă mai fericit, zâmbind şi râzând. De ce râdea, nu ştiu dar mă simţeam bine că făceam lumea fericită. Până acum nu am căzut…tare ciudat. Ştiu sigur că diseară vom merge la bunica pentru a mă juca cu Motansky. Eu îl iubesc pe acel motan şi sunt sigură că şi el mă iubeşte.

Brusc, spatele meu s-a îngreunat. Mă simt înfofolită în haine colorate şi gâţe fuziforme. Sunt fericită…trebuie să aflu de ce! Am ajuns într-un loc în care se pare că nu mai sunt în centrul atenţiei. Mă întreb foarte calm de ce nu mai zice nimeni că sunt o dulceaţă de fată. Se observă clar că ceva nu e normal. Brusc, îmi trece fericirea şi vreau acasă. Abia mai târziu îmi voi da seama că timp de 12 ani, acest scenariu se va repeta în fiecare zi. Sunt la şcoală şi nu-mi place. Mama nu mai e şi singură sunt. „De ce eu?“ mă gândesc. Se numeşte prima mea filosofie.

„La mulţi ani cu sănătate! Să vă dea...“ Am suflat! Nu vă zic ce dorinţă mi-am pus că poate nu mai primesc păpuşa aceea. Mda…Tot naivă am rămas. Adio papuşa mea cu ponei. Mă simt mai dezamăgită chiar decât acum 6 luni când am aflat că timp de 9 ani, 5 luni şi 18 zile am fost minţita că Moş Crăciun există. În acel mod Moş Crăciun s-a alăturat unui grup select numit de mine: “Renegaţii”. Ce companie are acest bărbat mincinos…Zâna Măseluţă, Ene, Iepuraşul de Paşte, Făt Frumos. Va fi greu pentru dinamovistul Crăciun în competiţia sa pentru Zâna Măseluţă având în vedere că e singura femeie.

Vreau haine! Vreau haine! VREAU HAINE! Vreau să fiu şi eu ca celelalte colege ale mele. Nu mi se pare normal ca ele să fie cool şi eu nu . Dar ce ştie mama? Mama nu ştie nimic.. De abia aştept să cresc mare şi să pot sta afară până când vreau eu . Acum trebuie să ajung acasă că iar mi se va face un scandal despre ce fac şi ce nu fac pentru familia asta , de ce şi pentru ce îs mică, de ce şi de ce să nu imi scriu... detalii , detalii şi nu in ultimul rând , detalii.

Şi acum îmi voi da seama cât de importantă sunt pentru el . Nu-mi vine să cred ca a depus aşa de mult efort pentru ziua mea . A stat să caute până şi cel mai micuţ lucru care mi-ar placea şi mi l-a dăruit . . . Explicaţi-mi şi mie cum aş putea să nu îl iubesc ? Chiar vă rog . . . şi nu doar vă rog , insist . M-a lăsat fără cuvinte cineva care oricum în mod normal mă lasă fără cuvinte. Trebuie să recunosc că primul meu gând a fost " Cam asta-i , o voi da în bară într-o manieră de lux de ziua lui ".

Mă trezesc cu o durere de cap îngrozitoare şi cu o lumină albă în faţă. În mod normal aş fi şocată şi tremurândă dacă nu mi-aş da seama că pot da lumina aceea albă la o parte. Ce drăguţ , Adi doarme în stânga mea... tot cu o bucată mare de culoare albă în faţă . Mi-a luat ceva timp să conştientizez gravitatea situaţiei . Tocmai am avut un accident de maşină şi frumuseţea aceea de non-culoare era airbag-ul ce a funcţionat de minune. În sfârşit , mamei i s-a mai alăturat o entitate căreia îi datorez viaţa. Lăsând la o parte comedia , nu îmi vine să cred ca am avut un accident de maşină . Eu , Anca , accident de maşină . Imposibil ! Filmele în care o persoană ce-şi trăieşte pentru ultima oară secunda sunt false. Nu mi-am văzut viaţa toată , ci cinci momente ce mi-au arătat clar evoluţia personalităţii mele şi conturarea ei. Trebuie să recunosc că nu mi-a schimbat modul în care privesc viaţa dar mi-a arătat de unde am început şi ceea ce e mai important , mi-a arătat că varianta mea de acum este doar o versiune actualizată şi perfecţionata a bebeluşului neajutorat de acum 18 ani care nici nu se gandea ca în 18 ani va cunoaşte iubirea, fiţele şi mai ales , airbag-ul .

E bine scrisa, imi place.

Foarte misto!!!
Se pare ca Baby a noastra creste!!!